Lupta pentru proprietate pe Internet devine tot mai apriga, cu cat vocea ‘piratilor’ devine mai puternica si mai influenta. Dezbaterea e veche si s-a extins inca de cand noile tehnologii au permis ‘imprumutul’ liber din proprietatea privata careia ii putem spune mai simplu cultura. In esenta, una din chestiunile arzatoare e – cine ar trebui sa detina, in fond, cultura? Cine are dreptul ultim sa puna lacat pe filme, muzica, arta, carti si idei? Daca proprietatea intelectuala era un drept de la sine inteles acum cateva decenii, noile tehnologii de comunicare au schimbat complet conceptul, l-au zdrentuit si l-au ironizat, aducandu-l in pragul sinuciderii. Cine si-ar fi putut imagina un Mickey Mouse roscat si pistruiat, eliberat de sub monopolul Disney? Cum ar mai fi aparut Linux daca autorul ar fi pus lacat pe coduri si i-ar fi obligat pe toti utilizatorii sa-i plateasca inventia? Cine ar mai fi avut acces azi la trecut daca trecutul insusi ar fi fost incuiat in monopoluri private? Cateva din intrebarile astea primesc un raspuns indraznet din partea sustinatorilor eliberarii ideilor de sub patente si drepturi la proprietate intelectuala. Intre ei, merita amintit exemplul Girl Talk, care nu e o formatie pop de femei asa cum ar sugera numele, ci numele de scena al unui american care remixeaza cantece vechi si destul de cunoscute, inventand muzici noi, fireste, fara sa plateasca ceva autorilor de drept ai fragmentelor folosite. Gregg Gillis e un sarlatan si ar trebui pedepsit, conform legilor de proprietate intelectuala traditionale. Doar ca amestecul lui de remixuri e inovativ si poate fi considerat o creatie originala din lucrari neoriginale. Individul a ajuns cu atat mai controversat cu cat a devenit subiectul documentarului “Rip: A Remix Manifesto” (2008) – opera unor tineri americani care pun in discutie chiar natura participativa a Web 2.0 si absurditatea etichetei “toate drepturile rezervate”. Mai precis, tinerii sunt pro creativitate si liber acces la cultura, alaturi de milioanele de utilizatori care downloadeaza gratuit de pe isohunt filme si muzici, carti de pe gigapedia sau archive.org. Filmul merge pana intr-acolo incat sustine eliberarea tuturor formelor de cultura de sub tirania etichetelor, argumentand ca e singura cale catre inovatie si progres. Premiat la festivalul international de filme documentare din Amsterdam de public, printre altele, RIP convinge de necesitatea reorganizarii intergului sistem de proprietate intelectuala, aducand in discutie absurditatea pedepselor pentru cobaii din toata lumea care au indraznit sa downloadeze cateva zeci de melodii, pentru care statul american prevede sanctiuni disproportionate si ridicole, neglijand cu orbire natura noii ordini pe care Web 2.0 o impune in arhitectura internetului. Oricat de convingator ar fi, documentarul nu ofera o solutie viabila pentru artistii care castiga prin promovarea creatiilor lor, mizand pe bunul simt al comunitatilor care ar ‘sponsoriza’ binevoitor originalitatea si ar aduce un plus de valoare remixand continuu produsul initial. Regizorii insisi au fost cinstiti pana la capat, incurajand piratarea filmului si remixarea lui si promovand, mai departe ideile de ‘open source cinema’, copyleft si ‘creative commons’.

Eliberarea creatiei de autorul ei si, deci, de tirania proprietatii, naste o multime de probleme care pun in discutie fezabilitatea planului si a metodelor de control asupra deviantelor care apar atunci cand prea multa libertate e pusa la indemana maselor. Cum mai poate fi recompensata originalitatea si cat de realista e ‘arta libera’? Ce se intampla daca remixatorii vand mai departe produsul, castigand din ideile altora? Unde e limita, pana la urma, intre copiere si furt intelectual si cum poate fi pus in practica libertarianismul sustinut cu atata inversunare de opozantii principiului de proprietate asupra ideilor? La un capat al extremei asemenea proprietate implica, pana la urma, incalcarea altor drepturi la proprietate intelectuala. Unul din cei care argumenteaza cel mai convingator ca sistemul de drepturi la proprietate implica, pana la urma, incalcarea altor drepturi la proprietate intelectuala, e Stephen Kinsella, avocat american si libertarian convins. Sub forma patentelor si a copyright-ului (adica a dreptului autorului de a-si copia el singur propria creatie), proprietatea intelectuala nu se justifica si legitimitatea ei nu trebuie considerate drept implicita, pentru ca –in fond – ea nu e altceva decat institutionalizarea fortei asupra unor obiecte intangibile sau pattern-uri. A detine identitatea unei creatii de orice fel inseamna, spune Kinsella, a detine dreptul la proprietate asupra pattern-ului pe care il folosesc si altii si a gestiona, astfel, cum ar trebui sa foloseasca ceilalti inovatia ta. Intorcandu-se la originea principiului, Kinsella ofera exemplul primului om care a inventat o casa si care ar fi avut – potrivit sustinatorilor proprietatii intelectuale – dreptul de a pune stapanire pe ideea de a construi case. Inovatorul devine proprietar partial asupra creatiei tangibile (casele altora) pentru ca el a venit cu ideea. Insa n-ar trebui sa existe niciun motiv pentru care simpla idee ar da dreptul inovatorului de a fi chiar si partial proprietar asupra ceea ce altii detin deja. Principiile acestui drept sunt pur si simplu arbitrare si incorecte.

De partea cealalta, insa, cum ar putea fi negat dreptul indivizilor creatori de a profita de pe urma originalitatii lor? O forma de protectie, fie si partiala, ar face dreptate artistilor de orice fel, in special pentru a preveni abuzurile celor care fac din piraterie o sursa importanta de venit. O balanta intre cele doua extreme ar fi cel mai la indemana raspuns, insa o astfel de solutie nu deloc lesne de pus in practica. The Pirate Party, Electronic Frontier Foundation, Creative Commons, General Public License sunt doar cateva din formele prin care domeniul public poate fi restabilit prin trasarea unor noi granite intre ce ar putea ramane privat si ce trebuie sa devina public. Simplul fapt ca astfel de miscari s-au intenstificat in ultimii ani atrag atentia asupra unei adevarate revolutii in mentalitatea ‘ownership’-ului. Una care isi propune sa invete noile generatii ca piratarea nu e un furt, ci o necesitate. Aceea de a te bucura liber de schimbul de idei pe care tu insuti le poti duce mai departe. Aceea care face din spusele lui Jarmusch o norma implicita: “Nothing is original. Steal from anywhere that resonates with inspiration or fuels your imagination…And don’t bother concealing your thievery—celebrate it if you feel like it. In any case, always remember what Jean-Luc Godard said: «It’s not where you take things from—it’s where you take them to»”

(desenul ii apartine lui Patri Friedman)

Posted By: MeriDoric